Actorii din distribuția serialului „Prietenii tăi/ Friends” au început din cel de-al treilea sezon să își negocieze colectiv contractul, pentru a se asigura că nu sunt plătiți diferit. În primul sezon al serialului erau plătiți cu câte 22.500 de dolari pentru un episod, iar în cel de-al doilea sezon, Jennifer Aniston și actorul David Schwimmer au primit mai mulți bani în comparație cu ceilalți colegi.
„Sunt conștientă că am trecut destul de ușor, în sensul de experiență în domeniu. Întorcându-ne la «Prietenii tăi», nu se punea atât de mult problema ca femeile să fie plătite în mod egal cu bărbații – unele femei erau plătite mai bine”, a declarat actrița pentru publicația Radio Times.
„Negocierile se purtau în termeni de «muncim în mod egal și toți merităm să fim recompensați la fel». Nu mă simțeam bine cunoscând că cineva primește suma de bani X, în timp ce eu încasam mai mult”, a adăugat Jennifer Aniston.
Serialul „Prietenii tăi/ Friends” a fost difuzat de postul NBC timp de 10 sezoane, între 22 septembrie 1994 și 6 mai 2004. Sitcomul prezintă aventurile amuzante ale membrilor unui grup de prieteni din Manhattan și a fost o rampă de lansare pentru cei șase actori din distribuția sa: Jennifer Aniston, Courtney Cox, Matthew Perry, Matt LeBlanc, Lisa Kudrow și David Schwimmer.
Aniston a devenit cunoscută datorită personajului Rachel Green din serialul de comedie „Friends” difuzat timp de zece sezoane de postul NBC începând din 1994. Pentru acest rol, actrița americană a primit numeroase premii importante, inclusiv un Emmy și un Glob de Aur. După încheierea acestui serial, Jennifer Aniston a început să joace și în filme pentru marele ecran, cum ar fi comediile romantice „Dumnezeu pentru o zi” (2003), „Rutina, bat-o vina” (1999), „Surpriză: Vine Polly!” (2004) și „Despărțiți, dar împreună” (2006). În ultimii ani, actrița a avut o tentativă de a juca și în alte genuri de filme, precum thriller-ul „Fără control” (2005), după care a revenit la stilul comediilor romantice.